O CARTE PE ZI

Izabela Romanescu nu se află la un debut editorial. Ea a debutat în prima ediţie “Zece x zece”, în 1996, într-un volum colectiv, cu zece autori de poezie, după care a tipărit volume proprii. Din punct de vedere tematic, dar şi tehnico-literar, Izabela Romanescu deţine o constantă …

Poezia Izabelei Roma-nescu este, prin excelenţă, o poezie feminină, izvorâtă dintr-un univers complicat, cu mili-oane de fire existenţiale, ca-ntr-un labirint, unde gândul îşi caută făgaş pentru a-şi găsi o clipă de odihnă. Veşnic, poeta pluteşte într-un semn de întrebare existenţial din care nu poate ieşi: “Uneori, când mă privesc / în oglindă, / mi se pare că / nici măcar ochii nu îmi aparţin. / Au trecut peste chipul meu / noapte-nmiresmată, / ploi, tunete şi fulgere, / iar dimineţile / au ascuns, undeva, / tinereţea care mă făcea, / să tresar / de emoţia fericirii.” (Îmi vine, uneori …). Tendinţa aceasta de a aparţine unei lumi închise, ca-ntr-o cochilie, dă, uneori, accente patologice: “Atenţia mi-a fost furată / de un bulgăre de nea, / venit direct din neant. / M-am dezmeticit pe dată: / Eram absorbită într-o / vegetaţie bolnavă.” (Atenţie).

Consecventă cu sine însăşi, nefăcând abstracţie de la nişte principii liber consimţite şi apărate cu tenacitate, poeta preferă acest modul posac în alternativă cu altceva, mai sclipitor, de complezenţă: “Caracterul mă împiedică / să spun lucruri mari, / care, poate, n-ar mulţumi / pe nimeni, / pe nimeni, / iar mândria nu mă lasă / să trec peste anumite prejudecăţi; / De aceea, poate, azi, / Sunt aceeaşi floare, / În acelaşi ulcior banal.” (Fără apă …). Sunt “departe de a muri”, spune poeta într-un final de poem (“Non-sens”), ceea ce denotă că această degringoladă existenţială mai zăboveşte peste sufletul său dominat de un pesimism exacerbat.

Cu toate acestea, volumul se încheie cu poemul “Lumi-niţa”, care mai dă o speranţă, ce duce omul spre dreptul său de-a se bucura de lumină: “La capăt de drum, / unde nu pot zări / decât întunericul necu-noscutului, / există o luminiţă, o speranţă, / un prag de trecut … / Poate e testul / la care nu am fost supusă / încă niciodată.”

Să urăm poetei care semnează acest ultim volum, Izabela Romanescu, să găsească această “luminiţă” şi să treacă “testul” de viaţă, bineînţeles, astfel încât versurile domniei-sale să poarte pe aripi bucuria de-a fi pământean, bucuria verdelui crud şi galbenul spicului de grâu. Marile bucurii ale vieţii - zice un filozof cu soarele în creştet - sunt aproape de noi, poate prea aproape ca să le sesizăm. De aceea, e bine să mai facem un pas înapoi, din când în când, pentru a le observa. Să urăm, deci, poetei noi împliniri literare!

SABIN BODEA